Despre simțuri și a fi întreg

Foto

Am citit de curând o carte minunată despre simțuri - Cele 12 simțuri și educarea lor de Ileana Vasilescu. Cartea în sine e ca o revelație, pentru că deschide perspective asupra unor aspecte la care nu m-aș fi gândit vreodată și m-a ajutat să înțeleg infinit mai bine rolul multor activități care se desfășoară în grădinița și școala Waldorf. Când am ales acest tip de pedagogie pentru copiii noștri, mai degrabă am intuit că este ceea ce se potrivește pentru noi; această carte m-a convins pe deplin că am făcut alegerea bună. Abordarea copilului ca om întreg - trup, suflet, spirit - a fost principiul de bază pe care îl împărtășim cu pedagogia Waldorf. Însă atât de puține știam despre cum se face asta. Iată, această carte mi-a revelat acest aspect vorbind despre cele 12 simțuri și cum se lucrează întru educarea lor astfel încât copilul să crească armonios și întreg.

Pornind de la principiile trasate pentru prima dată de Rudolf Steiner, autoarea ne vorbește despre cum experimentăm viața prin voință, simțire și gândire, viețuind în același timp trei lumi - cea pământeană prin corp, cea spirituală prin spirit și prin suflet și lumea Oamenilor, în care se întrepătrund spiritualul cu pământescul. 

Celor trei forțe sufletești - voință, simțire, gândire le corespund trei domenii senzoriale care descriu modul în care percepem și cunoaștem diversele domenii ale lumii în care trăim:

1. Simțurile voinței (de bază, volitive): - s. tactil, s. vieții, s. mișcării, s. echilibrului - ”cele patru simțuri de  jos dau ființei, prin trup, un sentiment sănătos de existență, prin simțăminte de încredere, stare de bine, libertate și liniște, în spirit, un fundament esențial pentru capacitățile sociale de mai târziu.” 

    

2. Simțurile senzoriale (de mijloc, sufletești, afective): - s. căldurii, s. văzului, s. gustului, s. mirosului
Simțurile de mijloc permit să avem conștiență de sine și ne dăruiesc simțământul existenței și echilibrului sufletesc.

3. Simțurile spirituale (superioare, ale gândirii sociale): - s. auzului, s. vorbirii (cuvântului celuilalt), s. gândirii (gândului celuilalt), s. Eu-lui (eu-lui celuilalt). Simțurile de sus sunt simțuri ale cunoașterii, sociale, spirituale și fac posibilă o trăire sănătoasă a vieții și o activitate spirituală bogată.

Ar fi prea mult să le dezvolt pe fiecare în parte și s-ar pierde mult din valoare. Recomand cu căldură să citiți cartea pentru a înțelege pe deplin dar și pentru a găsi metode de cultivare și exersare a fiecărui simț în parte.

Dar vreau să scriu despre cum am simțit cu adevărat gustul unui ou cremos și al unei roșii zemoase și fragede sau despre cum am mirosit vântul sau am urmărit cu mintea trează felul în care se înlănțuiesc pașii unul după altul atunci când mergem. Pentru că această carte nu este numai despre copii ci și despre oameni mari care au uitat să simtă. Pe măsură ce înaintam cu cititul, deveneam tot mai atentă la cum simt și la ce reverberații are asta în sufletul meu. Am avut deseori senzația că viața îmi scapă printre degete, că în goana de fiecare zi, ratez trăitul.

Am conștientizat că, așa cum zice autoarea, din simțul tactil se dezvoltă tactul comportamental și un simț al gustului bine educat duce la dezvoltarea gustului pentru frumos și al simțului estetic. Și că dacă acordăm mai multă atenție felului în care mâncăm, poate că ne-am hrăni cu adevărat și nu am mai alerga mereu după noi și noi senzații care să umple golurile sufletești adunate de-a lungul timpului. 

"Că oricine bea din apa aceasta va înseta iarăși" - ancorați din ce în ce mai mult în material, pierdem din vedere felul în care perceperea lumii prin simțuri ne modelează de fapt sufletul. Și când aceste percepții sunt trunchiate sau viciate, ne înstrăinăm tot mai mult și de ceilalți și de noi înșine. 

Cu toții ne dorim conectare, înțelegere din partea semenilor, dovezi de bun simț, căldură și empatie, dar separăm copilul de mamă la naștere și îl privăm de îmbrățișări când e mic, ca să nu se răsfețe. Apoi îl înconjurăm cu plastic și ecrane și mai târziu ne întrebăm de ce e atât de rece și insensibil și de ce tinerii nu mai cedează locul în autobuz.

Cu aceste gânduri am început să mângâi copaci și să simt texturile diferite ale acestora, să caut pânze moi și plăcute la atingere pe care să le țin în preajma copiilor, să fiu mai atentă la cum îi ating pe copii și să o fac mereu cu blândețe, chiar și în cazul acțiunilor mecanice - îmbrăcat, spălat, etc. 

Mă uit și la mine și la cum mă simt în raport cu lumea. Conștientizez cât de mult au legătură afecțiunile pielii cu modul în care s-a dezvoltat simțul tactil și că un copil nemângâiat poate crește nesigur și fără curaj. Mă gândesc cu tristețe la fiul meu pe care l-am culcat separat de când era bebeluș ca să fie încrezător și disciplinat. Îl îmbrățișez cu și mai mult suflet acum. 

Atât de multe am înțeles în perioada aceasta și atât de mult s-a îmbogățit viața mea. Învăț în fiecare zi să ascult - vântul,  păsările,  un cântec ce răsună undeva în depărtare,  un clopot,  o ambulanță grăbită, vocea celui de lângă mine, vocea din interiorul meu și liniștea ce le cuprinde pe toate. 

Învăț să merg,  să pășesc prin viață cu îndrăzneală,  în echilibru și armonie și văd că uneori mă dezechilibrez, dar cu puțin efort mă redresez. Alteori mă ajută cineva și înțeleg ca nu sunt singură și îndrăznesc mai mult. 

Învăț să vorbesc cu rost și să aleg cuvintele cu grijă. Îmi dau seama cât de multă risipă de energie fac vorbind mult și fără sens. Înțeleg cum cuvintele lucrează în sufletul copiilor și mă strădui să le vorbesc gândindu-mă în același timp la copilul ce locuiește încă în interiorul meu. Îi vorbesc și lui cu blândețea pe care nu i-am arătat -o niciodată. 

Învăț să adulmec, să fiu conștientă de mirosuri, arome și cum se simt acestea nu doar în nări ci, mai ales în suflet. Îmi dau seama că mama trebuie sa aibă un simț al mirosului tare sănătos pentru ca mereu i-au mirosit situațiile neplăcute și oamenii ciudați.  Eu mai am de exersat. 

Nu m-am gândit niciodată ca văzul are legătură cu intoleranța, dar iată,  un simț al văzului insuficient dezvoltat duce la orbire interioară, la situațiile în care vezi doar ce vrei și refuzi pur și simplu să te uiți la ce nu-ți convine. Și dacă te îmbraci mereu doar în negru, ajungi sa vezi viața doar în aspectele ei întunecate. Poate ca am simțit eu ceva când mi-am zis ca anul acesta vreau să fiu colorată și să îmbrac totul în curcubeie de lumină.

Apoi, nu am conștientizat niciodată că atunci când trăiesc o stare de bine și mă simt plină de viață sau în momentele când mă simt fără direcție și că nimic nu are sens, viețuiesc de fapt simțul vieții, care atunci când este bine dezvoltat dă coerență și sens existenței. Simți că ai un rost pe lume.

Am putut, de asemenea, să înțeleg de ce copiii mici, preșcolarii, nu trebuie ținuți în loc, puși în bănci, închiși în pătrățel. Pentru că la această vârstă corpul lor este ca o muzică ce are nevoie să se unduiască, să zvâcnească brusc, să erupă, să pătrundă peste tot și astfel ei experimentează libertatea ființei, prin simțul mișcării. Când limităm mișcarea, îngrădim libertatea. Și un copil care azi este învățat să stea în banca lui, mâine nu va avea curaj să ceară prea multe de la viață.

Mergând pe o bârnă sau pe o bordură, stând într-un picior, mergând cu ochii închiși pot experimenta simțul echilibrului și asta mă ajută să găsesc și echilibrul interior. Și când e liniște în interior, devine liniște și în exterior. Câți dintre noi nu ne dorim să echilibrăm balanța între diverse aspecte ale vieții, dar de câte ori ne-am gândit că mersul pe o bârnă sau săritul de pe un picior pe altul chiar ne poate ajuta în acest sens?

Aș putea continua lista cu nenumărate exemple, dar vă invit să citiți cartea și să trăiți voi înșivă propriile revelații. 

Cred foarte tare ca metodele actuale de educare și creștere a copiilor ne îndepărtează foarte mult de esența noastră și că mult mai important decât antrenamentul pentru lumea orientată spre material în care trăim,  este să conștientizăm că frumusețea vieții se trăiește cu sufletul.