Povestea celor trei magi

sursa

Într-o țară îndepărtată, în partea aceea de unde răsare soarele în fiecare dimineață, trăiau niște împărați mari, puternici și bogați. Erau trei la număr. Lumea le zicea „ cei Trei Crai de la Răsărit”.Ei stăpâneau peste o mare întindere de pământ aveau și mulți slujitori. Dar acești trei crai nu erau vestiți în lume numai pentru averea lor, nici numai pentru că se îmbrăcau în veșminte înfrumusețate cu aur, ci mai ales pentru că erau foarte înțelepți. Palatele lor erau pline de cărți și ei cunoșteau tot ce scria în aceste cărți. Citeau mereu și cătau după noutăți. Ba, ce să vă mai spun? Craii aceștia știau citi și în stele. De multe, ori, noaptea, când cerul era senin, ei se urcau într-un turn înalt, care se fla în mijlocul unei curți frumoase, și citeau în stele, ce are să se întâmple în zilele următoare.
În noaptea cînd s-a născut pruncul Iisus la Vifleem, Cei Trei Crai, tocmai se urcaseră în turnul cel vestit. Priveau mereu spre cer, căci vremea era frumoasă

–  Fraților, zise deodată, unul dintre craii cei vestiți. Ia uitați-vă în partea aceasta. Nu vedeți și voi o stea mult mai mare și mai strălucitoare decât toate celelalte stele?

– Ai dreptate, frate dragă. ei, dar cât de frumoasă e steua aceea, se mirau și ceilalți doi împărați.  Numai acum a răsărit pe cer. Trebuie că s-a întâmplat un lucru mare.

– Stați puțin! zise din nou, cel mai bătrân dintre împărați, care stătea acum cu degetul arătător lipit de frunte. Se vede că se gândea la un lucru despre care auzise mai demult. Într-o carte mare, mare, e care am citit-o și pe care o am tocmai în casă, stă scris că de se va ivi cândva pe cer o stea mai luminoasă decât toate celelalte, adică o stea cum e aceea pe care o vedem acum, să se știe că a venit pe lume împăratul împăraților, Domnul domnilor. Și în cartea aceea nu sunt scrise minciuni, că e scrisă, doar, chiar de mâna lui Dumnezeu.

– Ei, apoi dacă așa stă treaba, atunci să ne pregătim de drum, să colindăm toată lumea și să nu ne întoarcem acasă, pănă când nu von da peste acest împărat vestit, ziseră ceilalți doi crai.
Încă, în noaptea aceea minunată, își pregătiră cele trebuitoare pentru drum: își luară merinde, veșminte frumoase, daruri scumpe, covoare minunate, bani de aur și altele. Puseră apoi niște stofe lungi și colorate pe cămilele lor și, când totul fu gata, încălecară să plece în lumea largă, să-l afle pe împăratul împăraților. Dar încotro să-l apuce? Pe ce drum să-și îndrepte pașii, căci lumea e mare și cei trei crai nu știau unde se află Vifleemul. Grea întrebare! Însă privind spre cer, văzură îndată cum mergea încet steaua cea strălucitoare.

– Să ne luăm după stea, căci ea ne va conduce la împăratul cel vestit, zise unul dintre crai. Și cum mergea steaua, așa mergeau și cei trei crai. Când se oprea ea, se opreau și ei îm drum. Dar și când se opreau ei, ca să se odihnească, steaua încă îi aștepta mereu.

Așa au mers ei multă cale. Au trecut peste ape mari, peste dealuri și munți, peste câmpii cu flori și iarbă, peste pustietăți calde și secetoase, unde nu aflau nici măcar un picur de apă, ca să-și potolească setea. Obosiseră și bietele cămile de atâta drum, dar steaua tot nu se oprea, ce alerga mereu, mereu pe cer.

Uneori, mai dădeau craii și peste un sătuleț.

– Nu știți cumva unde s-a născut împăratul împăraților? întrebau ei pe săteni.

– Împăratul împăraților? nici n-am auzit despre așa ceva, răspundeau aceștia.

– Dar noi am văzut steaua Lui, cea luminoasă, sus pe cer.

– Ei, apoi, voi sunteți oameni învățați și de aceea ați aflat despre un lucru atât de mare. Dar, noi, niște săteni nepricepuți, de unde era să știm ceva despre nașterea unui asemenea împărat vestit?

– Și craii, însoțiți de servitorii lor, plecau mai departe după stea.

Deodată, se treziră în fața unui oraș mare, mare. Era Ierusalimul.

– Oare nu se va fi născut aici, împăratul cel vestit? se întrebau ei. Oraș mai frumos și mai mare decât acesta n-am întâlnit până acum în calea noastră.

– Unde-i steaua? zise peste puțin unul dintre crai. Căci în vremea cât stătuseră ei de vorbă, steaua se ascunsese după un nor întunecos.

– Ce ne facem acum? Steaua cea luminoasă s-a ascuns, drumul nu-l cunoaștem și nici nu aflăm pe cineva mai priceput, care să ne arate locul, unde s-a născut împăratul căutat atâta vreme. Te pomenești că trebuie să ne întoarcem în țara noastră, fără să-l fi flat pe vestitul împărat, își ziceau craii.

– Știți ce zic eu? să intrăm în Ierusalim. Aici locuiește un împărat cam așa cum suntem noi. El se cheamă Irod și este împăratul evreilor. Să-l întrebăm pe dânsul, poate să știe ce căutăm noi de-atâta vreme.

– Bine zici, așa să facem, răspunseră ceilalți doi crai.

Și întrară în Ierusalim. Cotiră pe o stradă mai îngustă, apoi pe altele mai largi și frumos pietruite, și ajunseră într-o piață mare. Acolo era palatul lui Irod. Soldați mari și puternici, înarmați cu suluți și săbii, stăteau de pază, ca să nu pătrundă nimeni înauntru.

– Am dori să stăm puțin de vorbă cu stăpânul vostru, ziseră craii către soldați.

– Îndată. Așteptați numai să-l vestesc, zise un soldat, care alergă sprinten spre treptele ce duceau la Irod.

Craii așteptară.

– Stăpânul nostru, Irod, vă poftește în palat. Întrați fără teamă, zise soldatul, care se întorsese de la împăratul evreilor.

Craii intrară. Iată-i față în față cu Irod. Abia mai stăteau pe picioare când văzură chipul acestuia. Căci irod era are, nefru la față și încruntat la privire. Se cunoștea, după înfățișare, că o răutate fără margini îl rodea la suflet.

– Cine sunteți  și ce căutați prin țara mea? îi întrebă îndată Irod.

– Să ne ierți, măria ta, răspunse cel mai bătrân dintre crai și pentru ceilalți doi. Noi suntem niște împărați din Răsărit. Poate vei fi auzit de numele și de împărăția noastră. Mai suntem și cititori de stele. Și într-o noapte, pe când priveam spre cer, am văzut răsărind o stea mare și strălucitoare. Nici una nu era pe cer ca aceea. Îndată am înțeles, că s-a născut undeva împăratuș împăraților, stăpânul lumii. Am plecat, așasar să-l aflăm și să ne închinăm lui. Până aici, la Ierusalim, ne-a condus chiar steaua despre care îți vorbim. Acum ea s-a născut în nori și nu mai cunoaștem drumul care să ne ducă spre locul nașterii lui.  Maria ta, fiind cel mai înțelept om din această țară, poate că știi. N-ai vrea să ne arați drumul?

-Ei, apoi v-ați înșelat amarnic. Căci în țara mea nu s-a născut nici un împărat. Și nici nu se poate naște. Eu sunt, aici, și voi fi întotdeauna singurul stăpân.

 Irod tremura de mânie.El credea că împăratul despre care vorbesc craii, o să-i ia împărăția. Și îndată porunci să se adune la sfat toți înțelepții din țara sa.

– Știți ceva despre un împărat, care să se fi născut în țara mea? îi întrebă el.

– Măria ta, în cărțile noastre cele sfinte, stă scris că acest împărat se va naște în Vifleem. Poate se va fi chiar născut, dacă spun acești măriți crai, răspunseră cei învățați.

Acum crescu și mai mult mânia lui Irod. Îi venea să reteze capul tuturor celor dinaintea sa. Iar dacă l-ar fi avut în față pe pruncul Iisus, îndată l-ar fi sfârtecat în mii de bucăți. Dar se stăpâni, căci era șiret… și se gândi, că m-ai bine să afle de la crai unde se află Iisus, ca pe urmă să-l ucidă.

– Ați auzit vorbele învățaților mei? Puteți pleca la Vifleem duceti-vă și cercetați cu de-amănuntul despre Prunc; dacă îl veti găsi, vestiți-mă, ca să mă duc și eu sa mă închin Lui( Matei 2,8), minți Irod.

– Sănătate, mărite împărate. Vom face întocmai cum ne-ai sfătuit ziseră craii.

Și făcând o plecăciune adâncă, în fața lui Irod, plecară.

Cotiră iarăți pe mai multe străzi. Lumea se uita mirată după cei trei crai. Căci așa oameni învățați și frumoși la chip, nici că se mai văzuseră. După o vreme, craii ajunseră în marginea orașului  Ierusalim.

– Încotro va fi Vifleemul? căci în orașul acela au spus învățații lui Irod că s-a născut împăratul căutat de noi, zise unul dintre ei.

– Uite, steaua! Steaua cea luminoasă, care ne-a condus până aici. A ieșit din nori, strigă al doilea craai.

– Apoi, atunci e ușor. Ne luăm după stea și o să ajungem la locul căutat, zise și al treilea.

Și plecară.

Drum prea mult, n-au făcut de la Ierusalim. Și, când nici ni se gândeau, steaua stătu locului, tocmai deasupra peșterii, unde născuse Pruncul Iisus.

– Priviți, steaua s-a oprit. Te pomenești că în grajdiul acesta s-a născut împăratul împăraților, zise craiul cel bătrân.

– Întrăm și cercetăm, ziseră și ceilalți doi.

Și intrară. Abia au pășit înăuntru că au și rămas încremeniți. Bătrânul Iosif stătea liniștit și privea spre prunc. Maria, Sfânta Mamă a Domnului, îl ținea pe Iisus în brațe și privea de bucurie prea multă. Niște raze strălucitoare înconjurau fața pruncului Iisus.

– Mărire Ție, Domnul domnilor, Împăratul împăraților, Iisuse, Stăpân al lumii întregi, ziseră cei trei crai îngenunchind în fața Pruncului Sfânt.

Mult au stat ei așa, cu fața la pământ, sărutând locul unde s-a născut Fiul Lui Dumnezeu. Apoi s-au ridicat. Fiecare scotoci în punga lui de piele scumpă și scoase daruri pentru Domnul: aur, smirnă și tămâie.

– Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu, primește darurile noastre, ziseră cei trei crai de la răsărit, așezând la picioarele lui darurile.

Mai făcură o plecăciune și, încet, în liniște, pășind numai pe vârful degetelor, ca să nu-L supere cumva e Copilul Sfânt, ieșiră din staul.

– Să ne întoarcem la Irod și să îi ducem vestea cea mare și bună, vestea că L-am aflat pe Iisus, își ziceau acum craii.

– Nu faceți una ca aceasta. Ori aveți de gînd să-L duceți spre moarte pe Iisus? nu vă întoarceți pe la Irod, căci sufletul lui e plin de răutate și vrea să ucidă pruncul.

– Dar, cine ești tu?

– Eu sunt îngerul lui Dumnezeu și sunt trimi ca să va aduc vestea.

– O, atunci n-o să ne întoarcem în nici un chip pe la Irod.

Îngerul, zbură spre cer, iar craii, plini de veselie, se îndreptară, pe altă cale, spre țara lor vestită din Răsărit.

“Hristos în școală”, Dumitru Călugăr

Preluat de pe https://jurnalspiritual.eu/cei-trei-crai-de-la-rasarit/ 

Despre simțuri și a fi întreg

Foto

Am citit de curând o carte minunată despre simțuri - Cele 12 simțuri și educarea lor de Ileana Vasilescu. Cartea în sine e ca o revelație, pentru că deschide perspective asupra unor aspecte la care nu m-aș fi gândit vreodată și m-a ajutat să înțeleg infinit mai bine rolul multor activități care se desfășoară în grădinița și școala Waldorf. Când am ales acest tip de pedagogie pentru copiii noștri, mai degrabă am intuit că este ceea ce se potrivește pentru noi; această carte m-a convins pe deplin că am făcut alegerea bună. Abordarea copilului ca om întreg - trup, suflet, spirit - a fost principiul de bază pe care îl împărtășim cu pedagogia Waldorf. Însă atât de puține știam despre cum se face asta. Iată, această carte mi-a revelat acest aspect vorbind despre cele 12 simțuri și cum se lucrează întru educarea lor astfel încât copilul să crească armonios și întreg.

Pornind de la principiile trasate pentru prima dată de Rudolf Steiner, autoarea ne vorbește despre cum experimentăm viața prin voință, simțire și gândire, viețuind în același timp trei lumi - cea pământeană prin corp, cea spirituală prin spirit și prin suflet și lumea Oamenilor, în care se întrepătrund spiritualul cu pământescul. 

Celor trei forțe sufletești - voință, simțire, gândire le corespund trei domenii senzoriale care descriu modul în care percepem și cunoaștem diversele domenii ale lumii în care trăim:

1. Simțurile voinței (de bază, volitive): - s. tactil, s. vieții, s. mișcării, s. echilibrului - ”cele patru simțuri de  jos dau ființei, prin trup, un sentiment sănătos de existență, prin simțăminte de încredere, stare de bine, libertate și liniște, în spirit, un fundament esențial pentru capacitățile sociale de mai târziu.” 

    

2. Simțurile senzoriale (de mijloc, sufletești, afective): - s. căldurii, s. văzului, s. gustului, s. mirosului
Simțurile de mijloc permit să avem conștiență de sine și ne dăruiesc simțământul existenței și echilibrului sufletesc.

3. Simțurile spirituale (superioare, ale gândirii sociale): - s. auzului, s. vorbirii (cuvântului celuilalt), s. gândirii (gândului celuilalt), s. Eu-lui (eu-lui celuilalt). Simțurile de sus sunt simțuri ale cunoașterii, sociale, spirituale și fac posibilă o trăire sănătoasă a vieții și o activitate spirituală bogată.

Ar fi prea mult să le dezvolt pe fiecare în parte și s-ar pierde mult din valoare. Recomand cu căldură să citiți cartea pentru a înțelege pe deplin dar și pentru a găsi metode de cultivare și exersare a fiecărui simț în parte.

Dar vreau să scriu despre cum am simțit cu adevărat gustul unui ou cremos și al unei roșii zemoase și fragede sau despre cum am mirosit vântul sau am urmărit cu mintea trează felul în care se înlănțuiesc pașii unul după altul atunci când mergem. Pentru că această carte nu este numai despre copii ci și despre oameni mari care au uitat să simtă. Pe măsură ce înaintam cu cititul, deveneam tot mai atentă la cum simt și la ce reverberații are asta în sufletul meu. Am avut deseori senzația că viața îmi scapă printre degete, că în goana de fiecare zi, ratez trăitul.

Am conștientizat că, așa cum zice autoarea, din simțul tactil se dezvoltă tactul comportamental și un simț al gustului bine educat duce la dezvoltarea gustului pentru frumos și al simțului estetic. Și că dacă acordăm mai multă atenție felului în care mâncăm, poate că ne-am hrăni cu adevărat și nu am mai alerga mereu după noi și noi senzații care să umple golurile sufletești adunate de-a lungul timpului. 

"Că oricine bea din apa aceasta va înseta iarăși" - ancorați din ce în ce mai mult în material, pierdem din vedere felul în care perceperea lumii prin simțuri ne modelează de fapt sufletul. Și când aceste percepții sunt trunchiate sau viciate, ne înstrăinăm tot mai mult și de ceilalți și de noi înșine. 

Cu toții ne dorim conectare, înțelegere din partea semenilor, dovezi de bun simț, căldură și empatie, dar separăm copilul de mamă la naștere și îl privăm de îmbrățișări când e mic, ca să nu se răsfețe. Apoi îl înconjurăm cu plastic și ecrane și mai târziu ne întrebăm de ce e atât de rece și insensibil și de ce tinerii nu mai cedează locul în autobuz.

Cu aceste gânduri am început să mângâi copaci și să simt texturile diferite ale acestora, să caut pânze moi și plăcute la atingere pe care să le țin în preajma copiilor, să fiu mai atentă la cum îi ating pe copii și să o fac mereu cu blândețe, chiar și în cazul acțiunilor mecanice - îmbrăcat, spălat, etc. 

Mă uit și la mine și la cum mă simt în raport cu lumea. Conștientizez cât de mult au legătură afecțiunile pielii cu modul în care s-a dezvoltat simțul tactil și că un copil nemângâiat poate crește nesigur și fără curaj. Mă gândesc cu tristețe la fiul meu pe care l-am culcat separat de când era bebeluș ca să fie încrezător și disciplinat. Îl îmbrățișez cu și mai mult suflet acum. 

Atât de multe am înțeles în perioada aceasta și atât de mult s-a îmbogățit viața mea. Învăț în fiecare zi să ascult - vântul,  păsările,  un cântec ce răsună undeva în depărtare,  un clopot,  o ambulanță grăbită, vocea celui de lângă mine, vocea din interiorul meu și liniștea ce le cuprinde pe toate. 

Învăț să merg,  să pășesc prin viață cu îndrăzneală,  în echilibru și armonie și văd că uneori mă dezechilibrez, dar cu puțin efort mă redresez. Alteori mă ajută cineva și înțeleg ca nu sunt singură și îndrăznesc mai mult. 

Învăț să vorbesc cu rost și să aleg cuvintele cu grijă. Îmi dau seama cât de multă risipă de energie fac vorbind mult și fără sens. Înțeleg cum cuvintele lucrează în sufletul copiilor și mă strădui să le vorbesc gândindu-mă în același timp la copilul ce locuiește încă în interiorul meu. Îi vorbesc și lui cu blândețea pe care nu i-am arătat -o niciodată. 

Învăț să adulmec, să fiu conștientă de mirosuri, arome și cum se simt acestea nu doar în nări ci, mai ales în suflet. Îmi dau seama că mama trebuie sa aibă un simț al mirosului tare sănătos pentru ca mereu i-au mirosit situațiile neplăcute și oamenii ciudați.  Eu mai am de exersat. 

Nu m-am gândit niciodată ca văzul are legătură cu intoleranța, dar iată,  un simț al văzului insuficient dezvoltat duce la orbire interioară, la situațiile în care vezi doar ce vrei și refuzi pur și simplu să te uiți la ce nu-ți convine. Și dacă te îmbraci mereu doar în negru, ajungi sa vezi viața doar în aspectele ei întunecate. Poate ca am simțit eu ceva când mi-am zis ca anul acesta vreau să fiu colorată și să îmbrac totul în curcubeie de lumină.

Apoi, nu am conștientizat niciodată că atunci când trăiesc o stare de bine și mă simt plină de viață sau în momentele când mă simt fără direcție și că nimic nu are sens, viețuiesc de fapt simțul vieții, care atunci când este bine dezvoltat dă coerență și sens existenței. Simți că ai un rost pe lume.

Am putut, de asemenea, să înțeleg de ce copiii mici, preșcolarii, nu trebuie ținuți în loc, puși în bănci, închiși în pătrățel. Pentru că la această vârstă corpul lor este ca o muzică ce are nevoie să se unduiască, să zvâcnească brusc, să erupă, să pătrundă peste tot și astfel ei experimentează libertatea ființei, prin simțul mișcării. Când limităm mișcarea, îngrădim libertatea. Și un copil care azi este învățat să stea în banca lui, mâine nu va avea curaj să ceară prea multe de la viață.

Mergând pe o bârnă sau pe o bordură, stând într-un picior, mergând cu ochii închiși pot experimenta simțul echilibrului și asta mă ajută să găsesc și echilibrul interior. Și când e liniște în interior, devine liniște și în exterior. Câți dintre noi nu ne dorim să echilibrăm balanța între diverse aspecte ale vieții, dar de câte ori ne-am gândit că mersul pe o bârnă sau săritul de pe un picior pe altul chiar ne poate ajuta în acest sens?

Aș putea continua lista cu nenumărate exemple, dar vă invit să citiți cartea și să trăiți voi înșivă propriile revelații. 

Cred foarte tare ca metodele actuale de educare și creștere a copiilor ne îndepărtează foarte mult de esența noastră și că mult mai important decât antrenamentul pentru lumea orientată spre material în care trăim,  este să conștientizăm că frumusețea vieții se trăiește cu sufletul.