Google+
Se afișează postările cu eticheta ritmul saptamanii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ritmul saptamanii. Afișați toate postările

luni, 15 ianuarie 2018

Povestea celor trei magi

sursa

Într-o țară îndepărtată, în partea aceea de unde răsare soarele în fiecare dimineață, trăiau niște împărați mari, puternici și bogați. Erau trei la număr. Lumea le zicea „ cei Trei Crai de la Răsărit”.Ei stăpâneau peste o mare întindere de pământ aveau și mulți slujitori. Dar acești trei crai nu erau vestiți în lume numai pentru averea lor, nici numai pentru că se îmbrăcau în veșminte înfrumusețate cu aur, ci mai ales pentru că erau foarte înțelepți. Palatele lor erau pline de cărți și ei cunoșteau tot ce scria în aceste cărți. Citeau mereu și cătau după noutăți. Ba, ce să vă mai spun? Craii aceștia știau citi și în stele. De multe, ori, noaptea, când cerul era senin, ei se urcau într-un turn înalt, care se fla în mijlocul unei curți frumoase, și citeau în stele, ce are să se întâmple în zilele următoare.
În noaptea cînd s-a născut pruncul Iisus la Vifleem, Cei Trei Crai, tocmai se urcaseră în turnul cel vestit. Priveau mereu spre cer, căci vremea era frumoasă
–  Fraților, zise deodată, unul dintre craii cei vestiți. Ia uitați-vă în partea aceasta. Nu vedeți și voi o stea mult mai mare și mai strălucitoare decât toate celelalte stele?
– Ai dreptate, frate dragă. ei, dar cât de frumoasă e steua aceea, se mirau și ceilalți doi împărați.  Numai acum a răsărit pe cer. Trebuie că s-a întâmplat un lucru mare.
– Stați puțin! zise din nou, cel mai bătrân dintre împărați, care stătea acum cu degetul arătător lipit de frunte. Se vede că se gândea la un lucru despre care auzise mai demult. Într-o carte mare, mare, e care am citit-o și pe care o am tocmai în casă, stă scris că de se va ivi cândva pe cer o stea mai luminoasă decât toate celelalte, adică o stea cum e aceea pe care o vedem acum, să se știe că a venit pe lume împăratul împăraților, Domnul domnilor. Și în cartea aceea nu sunt scrise minciuni, că e scrisă, doar, chiar de mâna lui Dumnezeu.
– Ei, apoi dacă așa stă treaba, atunci să ne pregătim de drum, să colindăm toată lumea și să nu ne întoarcem acasă, pănă când nu von da peste acest împărat vestit, ziseră ceilalți doi crai.
Încă, în noaptea aceea minunată, își pregătiră cele trebuitoare pentru drum: își luară merinde, veșminte frumoase, daruri scumpe, covoare minunate, bani de aur și altele. Puseră apoi niște stofe lungi și colorate pe cămilele lor și, când totul fu gata, încălecară să plece în lumea largă, să-l afle pe împăratul împăraților. Dar încotro să-l apuce? Pe ce drum să-și îndrepte pașii, căci lumea e mare și cei trei crai nu știau unde se află Vifleemul. Grea întrebare! Însă privind spre cer, văzură îndată cum mergea încet steaua cea strălucitoare.
– Să ne luăm după stea, căci ea ne va conduce la împăratul cel vestit, zise unul dintre crai. Și cum mergea steaua, așa mergeau și cei trei crai. Când se oprea ea, se opreau și ei îm drum. Dar și când se opreau ei, ca să se odihnească, steaua încă îi aștepta mereu.
Așa au mers ei multă cale. Au trecut peste ape mari, peste dealuri și munți, peste câmpii cu flori și iarbă, peste pustietăți calde și secetoase, unde nu aflau nici măcar un picur de apă, ca să-și potolească setea. Obosiseră și bietele cămile de atâta drum, dar steaua tot nu se oprea, ce alerga mereu, mereu pe cer.
Uneori, mai dădeau craii și peste un sătuleț.
– Nu știți cumva unde s-a născut împăratul împăraților? întrebau ei pe săteni.
– Împăratul împăraților? nici n-am auzit despre așa ceva, răspundeau aceștia.
– Dar noi am văzut steaua Lui, cea luminoasă, sus pe cer.
– Ei, apoi, voi sunteți oameni învățați și de aceea ați aflat despre un lucru atât de mare. Dar, noi, niște săteni nepricepuți, de unde era să știm ceva despre nașterea unui asemenea împărat vestit?
– Și craii, însoțiți de servitorii lor, plecau mai departe după stea.
Deodată, se treziră în fața unui oraș mare, mare. Era Ierusalimul.
– Oare nu se va fi născut aici, împăratul cel vestit? se întrebau ei. Oraș mai frumos și mai mare decât acesta n-am întâlnit până acum în calea noastră.
– Unde-i steaua? zise peste puțin unul dintre crai. Căci în vremea cât stătuseră ei de vorbă, steaua se ascunsese după un nor întunecos.
– Ce ne facem acum? Steaua cea luminoasă s-a ascuns, drumul nu-l cunoaștem și nici nu aflăm pe cineva mai priceput, care să ne arate locul, unde s-a născut împăratul căutat atâta vreme. Te pomenești că trebuie să ne întoarcem în țara noastră, fără să-l fi flat pe vestitul împărat, își ziceau craii.
– Știți ce zic eu? să intrăm în Ierusalim. Aici locuiește un împărat cam așa cum suntem noi. El se cheamă Irod și este împăratul evreilor. Să-l întrebăm pe dânsul, poate să știe ce căutăm noi de-atâta vreme.
– Bine zici, așa să facem, răspunseră ceilalți doi crai.
Și întrară în Ierusalim. Cotiră pe o stradă mai îngustă, apoi pe altele mai largi și frumos pietruite, și ajunseră într-o piață mare. Acolo era palatul lui Irod. Soldați mari și puternici, înarmați cu suluți și săbii, stăteau de pază, ca să nu pătrundă nimeni înauntru.
– Am dori să stăm puțin de vorbă cu stăpânul vostru, ziseră craii către soldați.
– Îndată. Așteptați numai să-l vestesc, zise un soldat, care alergă sprinten spre treptele ce duceau la Irod.
Craii așteptară.
– Stăpânul nostru, Irod, vă poftește în palat. Întrați fără teamă, zise soldatul, care se întorsese de la împăratul evreilor.
Craii intrară. Iată-i față în față cu Irod. Abia mai stăteau pe picioare când văzură chipul acestuia. Căci irod era are, nefru la față și încruntat la privire. Se cunoștea, după înfățișare, că o răutate fără margini îl rodea la suflet.
– Cine sunteți  și ce căutați prin țara mea? îi întrebă îndată Irod.
– Să ne ierți, măria ta, răspunse cel mai bătrân dintre crai și pentru ceilalți doi. Noi suntem niște împărați din Răsărit. Poate vei fi auzit de numele și de împărăția noastră. Mai suntem și cititori de stele. Și într-o noapte, pe când priveam spre cer, am văzut răsărind o stea mare și strălucitoare. Nici una nu era pe cer ca aceea. Îndată am înțeles, că s-a născut undeva împăratuș împăraților, stăpânul lumii. Am plecat, așasar să-l aflăm și să ne închinăm lui. Până aici, la Ierusalim, ne-a condus chiar steaua despre care îți vorbim. Acum ea s-a născut în nori și nu mai cunoaștem drumul care să ne ducă spre locul nașterii lui.  Maria ta, fiind cel mai înțelept om din această țară, poate că știi. N-ai vrea să ne arați drumul?
-Ei, apoi v-ați înșelat amarnic. Căci în țara mea nu s-a născut nici un împărat. Și nici nu se poate naște. Eu sunt, aici, și voi fi întotdeauna singurul stăpân.
 Irod tremura de mânie.El credea că împăratul despre care vorbesc craii, o să-i ia împărăția. Și îndată porunci să se adune la sfat toți înțelepții din țara sa.
– Știți ceva despre un împărat, care să se fi născut în țara mea? îi întrebă el.
– Măria ta, în cărțile noastre cele sfinte, stă scris că acest împărat se va naște în Vifleem. Poate se va fi chiar născut, dacă spun acești măriți crai, răspunseră cei învățați.
Acum crescu și mai mult mânia lui Irod. Îi venea să reteze capul tuturor celor dinaintea sa. Iar dacă l-ar fi avut în față pe pruncul Iisus, îndată l-ar fi sfârtecat în mii de bucăți. Dar se stăpâni, căci era șiret… și se gândi, că m-ai bine să afle de la crai unde se află Iisus, ca pe urmă să-l ucidă.
– Ați auzit vorbele învățaților mei? Puteți pleca la Vifleem duceti-vă și cercetați cu de-amănuntul despre Prunc; dacă îl veti găsi, vestiți-mă, ca să mă duc și eu sa mă închin Lui( Matei 2,8), minți Irod.
– Sănătate, mărite împărate. Vom face întocmai cum ne-ai sfătuit ziseră craii.
Și făcând o plecăciune adâncă, în fața lui Irod, plecară.
Cotiră iarăți pe mai multe străzi. Lumea se uita mirată după cei trei crai. Căci așa oameni învățați și frumoși la chip, nici că se mai văzuseră. După o vreme, craii ajunseră în marginea orașului  Ierusalim.
– Încotro va fi Vifleemul? căci în orașul acela au spus învățații lui Irod că s-a născut împăratul căutat de noi, zise unul dintre ei.
– Uite, steaua! Steaua cea luminoasă, care ne-a condus până aici. A ieșit din nori, strigă al doilea craai.
– Apoi, atunci e ușor. Ne luăm după stea și o să ajungem la locul căutat, zise și al treilea.
Și plecară.
Drum prea mult, n-au făcut de la Ierusalim. Și, când nici ni se gândeau, steaua stătu locului, tocmai deasupra peșterii, unde născuse Pruncul Iisus.
– Priviți, steaua s-a oprit. Te pomenești că în grajdiul acesta s-a născut împăratul împăraților, zise craiul cel bătrân.
– Întrăm și cercetăm, ziseră și ceilalți doi.
Și intrară. Abia au pășit înăuntru că au și rămas încremeniți. Bătrânul Iosif stătea liniștit și privea spre prunc. Maria, Sfânta Mamă a Domnului, îl ținea pe Iisus în brațe și privea de bucurie prea multă. Niște raze strălucitoare înconjurau fața pruncului Iisus.
– Mărire Ție, Domnul domnilor, Împăratul împăraților, Iisuse, Stăpân al lumii întregi, ziseră cei trei crai îngenunchind în fața Pruncului Sfânt.
Mult au stat ei așa, cu fața la pământ, sărutând locul unde s-a născut Fiul Lui Dumnezeu. Apoi s-au ridicat. Fiecare scotoci în punga lui de piele scumpă și scoase daruri pentru Domnul: aur, smirnă și tămâie.
– Iisuse, Fiul Lui Dumnezeu, primește darurile noastre, ziseră cei trei crai de la răsărit, așezând la picioarele lui darurile.
Mai făcură o plecăciune și, încet, în liniște, pășind numai pe vârful degetelor, ca să nu-L supere cumva e Copilul Sfânt, ieșiră din staul.
– Să ne întoarcem la Irod și să îi ducem vestea cea mare și bună, vestea că L-am aflat pe Iisus, își ziceau acum craii.
– Nu faceți una ca aceasta. Ori aveți de gînd să-L duceți spre moarte pe Iisus? nu vă întoarceți pe la Irod, căci sufletul lui e plin de răutate și vrea să ucidă pruncul.
– Dar, cine ești tu?
– Eu sunt îngerul lui Dumnezeu și sunt trimi ca să va aduc vestea.
– O, atunci n-o să ne întoarcem în nici un chip pe la Irod.
Îngerul, zbură spre cer, iar craii, plini de veselie, se îndreptară, pe altă cale, spre țara lor vestită din Răsărit.
“Hristos în școală”, Dumitru Călugăr

Preluat de pe https://jurnalspiritual.eu/cei-trei-crai-de-la-rasarit/ 

vineri, 20 octombrie 2017

Ritmul săptămânii

Astăzi m-am gândit că a venit vremea să mai și scriu. Vreau să vă scriu despre ritm și importanța lui în viața copiilor dar și a părinților. De când am intrat în școala Waldorf, am trecut deja de mai multe ori prin ritmul anului, al lunii, al săptămânii și al zilei, învățând împreună cu copiii să respir așezat și să mă bucur de fiecare clipă în parte. Doar că de fiecare dată descopăr noi nuanțe și înțeleg tot altfel, mai profund, sensurile ascunse în modul de desfășurare al activităților în grădinița și școala Waldorf și privind în urmă, la cât de frumos au crescut copiii aici, îmi dau seama că tot pe atât de minunat s-a îmbogățit și sufletul meu.
Privesc acum în urmă la cei aproape zece ani de când sunt părinte și la toate zbaterile și prefacerile prin care am trecut. Nu e ușoară deloc meseria asta și e important să fim blânzi și iertători cu noi înșine, pentru că oricât ne-am strădui, este loc întotdeauna de a face și mai bine. Așa că las deschisă portița sufletului pentru noi descoperiri. Însă acum, pot spune că respectând ritmul și creând ritualuri în viața copiilor poate aduce liniște și armonie în mijlocul familiei și poate duce la evitarea multor situații de genul crizelor de isterie ale copiilor. 
O să scriu despre cum aplic acum, cu fetița cea mică, ceea ce am învățat la grădiniță, de la educatoarele fiicei mijlocii.
Pornind de la ritmul anului, care curge când mai liniștit, când mai năvalnic, când mai senin și luminos, când mai întunecat și furtunos și coborând pe firișor, până la luni, săptămâni, zile și ore, am înțeles că fiecare activitate care se face cu copiii are înțelesul ei și se așează într-un anume fel în suflețelul lor. 
Să luăm, de exemplu, zilele săptămânii. Fiecare zi are o energie a ei și nu întâmplător fiecăreia îi corespunde câte un astru din sistemul nostru solar.

Luni e ziua Lunii și a înțelepciunii. A înțelepciunii venite din memoria noastră - Luna e păstrătoarea amintirilor tuturor generațiilor, a moșilor-strămoșilor, dar este și cea care influențează modul în care lucrăm cu emoțiile noastre. Când băiatul nostru era mai micuț, așa cam la patru anișori, am avut intuiția să îl pun o dată să își deseneze furia. Asta l-a ajutat să elibereze ghemul de fire încâlcite pe care îl simțea în stomac și să revină încet la o stare de calm. Am aflat apoi că este o tehnică destul de des folosită. Așa că lunea, de ziua lunii, desenăm. Desenăm aduceri aminte, emoții, curcubeie și furtuni, sori și nori, zâne și unicorni. 

Marți este ziua lui Marte - se cunoaște după fapte! Marte este acțiune, lucru făcut cu propriile mâini, corpul în mișcare, inițiativă transformată în faptă. Așa că marțea lucrăm, meșterim, făurim. Și avem o listă lungă cu activități de făcut: hrănitoare pentru păsărele, căciulițe și hăinuțe pentru păpușele, căsuță pentru zâne, tablouri de toamnă cu frunze și fructe uscate, piticuți din lână și din fetru și câte și mai câte ne-or mai veni în minte să le ducem în faptă. Important este să le dăm de lucru mânuțelor harnice.



Miercuri mintea o hrănim, lui Mercur îi mulțumim. Mercur este asociat cu mobilitatea, istețimea, intelectul. Așa că miercurea ne găsim de lucru cu tot felul de joculețe care stimulează mintea și motricitatea: potrivire de forme și culori, lucru cu plastilină sau ceară, jocuri de sortare, puzzle și altele.

Jupiter ne-nvață Joi să fim buni și iubitori. Joia era la grădiniță una din zilele cele mai iubite ale săptămânii. Mai ales de către părinți. Pentru că de cum pășeam pe hol, ne întâmpina mirosul blând al pâinii coapte și știam că puiuții noștri ne așteaptă cu pâinica făcută de mânuțele lor. Nu am mai mâncat așa pâine bună nicăieri. Și nici nu am mai trăit bucuria de a împărți în patru sau în cinci o bucățică de pâine cât o palmă de copilaș. ”-Să-i păstrăm o bucățică și lui tati!” Și-i păstram. Despre asta este joi - despre bucuria de a împărți cu alții bunătatea lumii. Și de aceea facem pâine cu sufletul și îi păstrăm și lui tati. 



Și Frumosul are-o zi, Vinerea este, să știi! Venus este despre frumos, despre artă și creativitate, așa că vinerea suntem artiști și pictăm. Ne lăsăm surprinși de cum culoarea prinde viață și pensula alunecă pe foaie dând naștere vreunui animăluț sau copăcel sau unui curcubeu. Uneori, de cele mai multe ori, rămân simple pete de culoare, fără noimă și finalitate, dar pline de semnificații pentru suflet. Pentru că timpul petrecut împreună în astfel de momente este de neprețuit.

Apoi sunt zilele sfârșitului de săptămână. Sâmbăta sub influența lui Saturn și Duminica Soarelui. Poate nu întâmplător sâmbăta e zi de curățenie și reorganizare, de distribuire a sarcinilor și responsabilităților, de revizuire și planificare. Saturn este cel tare priceput la astfel de treburi. După săptămâna de lucru în care fiecare a fost prins în activitățile de la școală, grădiniță sau job, sâmbăta vine momentul în care toți ai casei se regăsesc împreună și profită de ocazie pentru a-și pune energia în folosul căminului. 
Iar Duminica este ziua în care celebrăm lumina din noi. Odihnim trupul și dăm glas inimii. Ieșim în drumeții și ne bucurăm de Soare, de lumină. Uneori mergem la biserică și povestim cu îngerii. Ne bucurăm de noi înșine și de cei dragi.

Înlănțuind astfel activitățile, de-a lungul timpului, copilașul reușește să înțeleagă că există o ordine în lumea aceasta și se simte în siguranță. Se așează în suflețelul lui un sentiment de pace care îl ajută să pășească încrezător către o nouă zi. Și cu timpul învață să se autodisciplineze, să își organizeze singur activitățile. Pentru că ritmul duce la disciplină dar într-o manieră blândă, fără a impune ceva, iar copilul se autoeducă și se adaptează pe nesimțite, fără zbatere. Și își află locul în lume, pentru că ”este recunoscută de către toate sistemele antropologice corelația strânsă a ritmurilor biologice umane cu marile ritmuri diurne, lunare, anuale și cu cele condiționate de segmente specifice ale existenței  ritmurile de înnoire a celulelor organismului, ritmurile organelor, etc. Bazându-se pe această cunoaștere profundă a ființei umane și a legăturilor indisolubile cu natura și cu universul, Rudolf Steiner și-a fundamentat sistemul pedagogic pe o respectare și o aplicare generală a ritmului în educarea armonioasă și sănătoasă a copilului.” - extras de aici.

Îmi voi face timp să scriu și despre ritmul zilei, al lunii, al anului. Acum am vrut să vă împărtășesc din experiența noastră cu ritmul săptămânii. 

Aștept în comentarii să împărtășiți din experiențele voastre legate de organizarea activităților cu copiii.