A fost odată ca niciodată...

A fost odată ca niciodată o fetiţă. Una ca oricare alta, cu ochi căprui, mari şi curioşi, cu părul castaniu şi cu pistrui. Fetiţa locuia într-un oraş oarecare, într-o ţară oarecare şi avea o familie ca oricare alta.
În primii ani ai copilăriei, fetiţa s-a bucurat de viaţa ei lipsită de griji şi preocupări majore, deşi pentru părinţii ei provocările traiului zilnic erau destule. Ea nu simţea asta sau nu dădea prea mare importanţă. Nici nu avea cum. Mintea ei căuta mereu să descopere şi să înţeleagă cât mai mult din universul în care vieţuia. Se bucura deopotrivă de jocurile antrenante cu ceilalţi copii, dar şi de momentele de linişte în care tot ce făcea era să observe zborul unei albine, norii călători pe cer sau vreun căluţ alergând vesel peste câmpuri. 

Astfel au trecut anii primei copilării şi a venit ziua când fetiţa noastră a păşit cu sufletul plin de curiozitate, entuziasm şi sfială pragul şcolii.
Urma să descopere o nouă lume, un univers al cunoaşterii, în care se deschideau o mie de cărări. O călătorie a cărui prim pas a fost învăţarea alfabetului. Vedeţi voi, până atunci, fetiţei nu-i făcuse nimeni cunoştinţă cu această lume...a literelor care dau naştere poveştilor cu zâne, prinţi şi prinţese, balauri de învins şi eroi de neînvins.

Cu fiecare literă învăţată, copila simţea cum îi cresc aripi şi era din ce în ce mai fericită cu fiecare rând citit. 

Cu timpul, fetiţa era din ce în ce mai curioasă şi căuta să descopere cât mai mult din lumea minunată a cărţilor. Însă, în curând, şi-a dat seama, cu tristeţe, că în casa ei cărţile erau puţine şi "pentru oameni mari" aşa că a trebuit să se mulţumească doar cu ce învăţa la şcoală. Trăia cu tot sufletul poveştile citite de învăţătoare, ochii ei curioşi urmăreau să cuprindă cu totul cartea din mâinile acesteia. Păstra cu sfinţenie amintirea momentului trăit, ca nu cumva să piardă din magia basmului.

Timpul a trecut iarăşi, cum face el de obicei, şi iată că într-o zi copila a descoperit că în orăşelul în care locuia exista o clădire care avea să devină un fel de templu pentru ea - biblioteca.
Când a păşit prima dată pragul bibliotecii i s-a părut că intră într-o poveste, aproape că plutea de emoţie şi bucurie. Mii de întrebări se îngrămădeau în căpşorul ei - "Când o să citesc atâtea cărţi?", "Oare de unde să încep?", "Oare câte o să pot lua acasă?"...
Astfel a început o lungă prietenie. Fetiţa stătea cu orele în bibliotecă, adulmecând mirosul vechi al cărţilor, răsfoindu-le şi căutând să pătrundă cât mai mult din înţelesurile cuprinse în paginile acestora.
Anii au trecut şi cu timpul fata a început să trăiască provocările vieţii  - de la prima îndrăgostire şi prima dezamăgire până la dificultăţile şi neajunsurile cu care se confrunta familia ei. Adesea se simţea neînţeleasă, visurile ei erau sfărâmate nemilos de "oamenii mari" care semănau doar îndoială în jurul lor, pentru că şi lor, la un moment dat, le fuseseră furate visurile.
În astfel de momente, tot ce îşi dorea era să fugă. Să-şi ia zborul către lumea mare, să devină eroina propriei aventuri, să-şi trăiască visurile împlinite. Însă de fiecare dată se mulţumea doar să evadeze în lumea cărţilor ei. Ştia că încă nu i-a venit vremea. Mai avea de aşteptat ... şi de citit.
Povestirile, romanele, poeziile - fiecare autor descoperit, fiecare rând citit îi menţineau viu focul interior. Ştia că într-o zi va putea zbura. Ştia că există şi altceva, acolo în lumea largă şi ştia că ea va reuşi să plece în aventura mult visată.

Şi a plecat. A reuşit să zboare. Asemeni eroilor din cărţi a reuşit să învingă balaurul şi să-şi trăiască fericirea. Şi trăieşte fericită şi în zilele noastre.

Iar cărţile cu universul lor i-au fost ghid şi chemare şi au ajutat-o să crească, să înflorească. Au îmbogăţit-o şi au făcut-o să aspire la un alt univers, unul în care visurile se împlinesc, atunci când crezi în ele.

Aşa că Citeşte şi Zâmbeşte! Şi crezi în visurile tale!

photo credit: katmary via photopin cc