Prințesa Fluture - Poveste - De Iulia Hașdeu

A fost odata un rege si o regina, care stapaneau doua tari, cele mai mari si mai frumoase de pe pamant; acest rege si aceasta regina erau atat de buni si atat de iubiti de poporul lor, incat traiau cu totii in fericire si belsug. Ca o incununare a fericirii lor, regina dadu nastere unei fetite, la al carei botez chema pe cele sapte zane ale regatului. Una dintre zane, numita Darnica, era totodata si nasa reginei pe care o iubea nespus de mult. De aceea ii facu micutei printese un dar deosebit: ii dadu o frumusete fermecatoare. Cea de-a doua zana o inzestra cu o intelepciune neobisnuita; a treia cu bunatate; a patra cu inteligenta deosebita si istetime patrunzatoare, cea de-a cincea a inzestrat-o cu talent in toate artele; a sasea cu modestie, iar a saptea cu gingasie.

I-au dat numele Incantatoarea, iar regina a incredintat-o cu bucurie ingrijirilor zanei Darnica. Zana a luat de indata fetita in palatul ei, care era in intregime din marmura alba, si acolo a crescut-o cu ingrijiri deosebite, dindu-i educatia ce se cadea unei printese.

Incantatoarea avea 15 ani si era de o frumusete ce-ti lua ochii. Avea toate talentele: canta ca o privighetoare, dansa ca o zana, canta la toate instrumentele, in plus - era atotstiutoare.

Regele si regina, neavind alti copii, o iubeau ca pe ochii din cap. Trecand anii, parintii ei s-au gandit ca trebuie sa o marite si pentru aceasta au vrut sa aiba un tablou cu chipul ei, dar nici un pictor nu i-a putut face un portret care sa-i semene; atunci, zana Darnica, careia regina ii povesti necazul cu pricina, a sfatuit-o:

- Marita regina, fata voastra e atat de frumoasa ca nu poate fi pictata de nimeni; dar intrucat este tot atat de priceputa pe cat e de frumoasa, ea ar putea, uitandu-se in oglinda, sa-si faca singura portretul; astfel, printii si regii carora le veti trimite acest tablou, vor fi deopotriva de incantati, atat de frumusetea, cat si de talentele ei.

- Ai dreptate, spuse regina. Si, de indata chema la ea pe printesa si ii spuse sa-si faca portretul, ceea ce tanara fata indeplini imediat. Peste doua zile tabloul era gata; era de-o asemanare izbitoare, iar regele si regina, dupa ce-si imbratisara fiica, trimisera un ambasador cu portretul pe la regii vecini.

Toti regii tineri si printii, incantati de farmecul si de talentul printesei, venira imediat la curtea tatalui Incantatoarei, si la vederea printesei ramaneau muti de admiratie si se indragosteau nebuneste de ea. Incantatoarea, care era foarte modesta, le multumi tuturor acestor printi cu gratie, dar n-a ales pe niciunul de sot.

Dezamagiti, atat regele cat si regina, nu stiau ce sa creada despre refuzul fiicei lor si, intr-o zi, tatal ei o zari in gradinile palatului; era imbracata intr-o rochie larga de matase alba ca pielea ei; parul de aur cadea in bucle pana la pamint invaluind-o ca o pelerina luminoasa; se plimba visatoare pe marginea lacului. Regele o admira in tacere, apoi, apropiindu-se de ea, ii spuse:

- Fiica mea, stii ca va trebui sa te mariti?

- Da, tata, raspunse Incantatoarea, stiu asta; dar ce vrei, nu-mi place niciunul din acesti printi frumosi care au venit aici anume sa ma vada.

- De ce, Incantatoareo?

- Nu stiu, tata, s-ar parea ca nu am darul de-a indragi vreun barbat.

Regele se indeparta ginditor; se duse s-o gaseasca pe zana Darnica si ii povesti discutia cu printesa. Zana se ingrijora.

- Marite rege, spuse ea, la nasterea fiicei tale, surorile mele si eu i-am dat toate calitatile pentru ca ea sa fie perfecta, dar am uitat sa-i dam darul de-a iubi.

- Nu s-ar putea indrepta aceasta greseala? striga regele. Oh, cat v-as fi de recunoscator. Zana lua o carte, o deschise, citi cateva cuvinte scrise cu litere de aur pe file de satin alb si spuse:

- Pot indrepta aceasta greseala, dar cu o conditie.

- Care?

- Timp de un an, printesa Incantatoarea sa fie preschimbata in fluture, simbolul sufletului. Primesti? Regele era uimit. Zana ii zimbi cu bunatate.

- Accepta, ii spuse; fii linistit; eu voi veghea asupra finei mele. Altceva nu pot face pentru ea.

- Insa regina nu se va invoi niciodata.

- O voi face pe regina sa inteleaga. Sa ai incredere in mine.

- Primesc, zise in sfirsit regele; dar ce voi spune tinerilor si mai ales printului Viteaz, care o iubeste nebuneste pe

fiica mea?

- Spune-le tuturor ca acum e bolnava, dar se va insanatosi curand si... restul ma priveste pe mine. Du-te fara grija, vei fi multumit. Regele pleca tulburat, sovaitor; Zana Darnica se urca intr-o caleasca faurita din azur si aur,

trasa de patru porumbei albi, si ajunse la palat inaintea regelui; cu o lovitura de bagheta ea transforma printesa intr-un fluture cu aripile smaltuite in mii de culori, atat de frumos ca nicicand nu va mai fi unul asemanator.

Incantatoarea isi pastra toata puterea de gandire de dinainte; si sub aceasta noua forma se inalta in vazduh, apoi cobori si merse de se aseza pe un trandafir. In acest timp regina, disperata, fu mangaiata de zana cea buna, insa printul Viteaz ramase neimpacat. El era unicul fiu al unui rege puternic; era frumos, indatoritor, glumet, istet si atit de curajos incat l-au poreclit Viteazul datorita vitejiei sale. El se indragostise de printesa numai la vederea portretului ei, iar de cand o si cunoscuse, o auzise vorbind, cantand, o vazuse dansand, dragostea lui nu mai cunostea margini; n-o vedea decat pe ea, n-o auzea decat pe ea, nu se gandea decat la ea. Nu se credea iubit si asta-l necajea tare, dar el inca mai spera atunci cind regele ii anunta asa-zisa boala; vestea aceasta l-a dus la disperare:

-Voi muri, striga el, daca nu o vad pe printesa doua zile. Si ros de suparare, din glumet si vesel cum era, a devenit trist, linistit si visator. Apoi, vazind c-a trecut o luna si ca frumoasa printesa nu mai aparuse, cazu bolnav. Tanarul print zacea cat era ziua de lunga. La aceasta veste, regele, tatal sau, il aduse la el ca sa poata fi ingrijit mai bine, dar printul era pe moarte. Batrinul rege, disperat, scrise tatalui Incantatoarei implorindu-l sa i-o trimita pe fiica sa, asa bolnava cum era, jurand ca o va ingriji ca pe propriul sau copil.

In acest timp, printesa preschimbata in fluture a ajuns la palatul tatalui lui Viteaz si, intr-o zi cand printul bolnav lua aer in gradina palatului, el zari insecta gratioasa care de departe stralucea in soare ca o piatra pretioasa. La randul ei, Incantatoarea il recunoscuse pe print si incepand deja sa-l iubeasca, ea ar fi dorit ca el s-o prinda. Printul porunci unui paj din suita sa sa i-l prinda. Pajul incepu sa alerge dupa fluture. Incantatoarei ii fu teama la inceput, apoi simti o mila adanca pentru Viteaz, care era atat de palid si slabit de suferinta incat aproape nu-l recunoscuse. Cum ea il iubea, se lasa prinsa de pajul care o aduse printului. Acesta nu mai vazuse in viata lui un fluture atat de frumos si, cum se distra sa faca un insectar, isi spuse ca acest fluture va sta foarte bine alaturi de alte raritati pe care le colectionase. Lua un ac de aur si spuse unuia dintre insotitori:

- Adu-mi o bucata de catifea rosie, vreau sa infig acest frumos fluture in catifea, asa va fi de un efect grozav!

Incantatoarea se infiora; inimioara ei ingheta; trebuia deci sa moara de mana aceluia pe care-l iubea! N-are importanta; ea l-a vazut, asta-i destul.

Isi astepta deci moartea cu resemnare. Pajul se intoarse cu o perna frumoasa de catifea rosie. Printul apuca fluturele cu o mana, iar cu cealalta ii infipse acul in corp. In clipa aceea, Incantatoarea simti in venele ei mici un frig de gheata, si apoi nu mai simti nimic. Corpul se lungi, aripile disparura si ea se arata inaintea printului uluit, asa cum fusese inainte de preschimbare, frumoasa ca o zi insorita. Era imbracata intr-o rochie de voal alb, captusita cu albastru; parul de aur cadea pina la picioarele-i micute; avea in cosite o coronita de “nu-ma-uita”; ochii ei, mai senini decat azurul cerului aveau o stralucire astrala; gatul alb si gingas era inconjurat cu un sirag de perle si safire, iar bratele erau impodobite cu bratari. Printul cazu la picioarele ei impins de iubire, iar cei din suita sa, muti de admiratie, alergara sa anunte regelui aceasta minune.

Regele sosi in graba, urmat de intreaga curte si, la vederea frumusetii de neinchipuit a printesei, ramase uluit; deodata aparu in vazduh zana Darnica, in caleasca sa.

-Rege, spuse ea, iat-o pe printesa Incantatoarea cu care fiul tau va fi casatorit de astazi inainte. Printe Viteaz, aceasta fiinta frumoasa, desi inzestrata cu toate calitatile, nu te-ar fi putut face fericit pentru ca ea nu putea iubi, de aceea Zanele au hotarit sa-i dea infatisarea de fluture, simbol al sufletului, si sa ramana asa timp de un an, sau pana cand ea va fi prinsa si ucisa de tine. Acum ti-o incredintez plina de iubire pentru tine; fiti fericiti si cind veti avea nevoie de ceva, amintiti-va de zana Darnica. La aceste cuvinte Zana isi lua zborul si disparu. Printul se casatori chiar in seara aceea, cu frumoasa printesa; serbarile au tinut mai mult de o luna de zile. Regele, vazind calitatile fiului sau si simtindu-se batran, l-a pus rege in locul sau. Regele Viteaz si regina Incantatoarea domnira timp indelungat, fericiti si uniti.

Din iarnă în primăvară tot citim povestea de seară

Nu am mai scris demult aici pe blog, cam de pe vremea când copacii erau îmbrăcaţi în zăpadă şi iată acum sunt îmbrăcaţi în floare, în sfârşit. Iarna care tocmai s-a încheiat mi s-a părut lungăăă, cea mai lungă şi mai întunecată. Soarele care ne-a încălzit zilele acestea mi-a trezit iarăşi pofta de viaţă şi de mişcare; cred că tuturor, de altfel. Aş putea declara că sunt pregătită să ies din hibernare. 

Şi cum tot vine căldura şi putem ieşi în parc şi să ne tolănim în iarbă sau în hamace, bineînţeles că o carte se potriveşte perfect în peisaj. Iar copiii noştri, ne pot urma exemplul şi pot şi ei să-şi aleagă ceva de citit...poate chiar povestea lor personalizată. 

Foto link

Băiatul meu a început să citească singur şi mă bucură mult curiozitatea lui de a deschifra rândurile de litere dintre coperţile unei cărţi. E ca o călătorie magică să ţi se reveleze ceva la care până atunci nu aveai acces, să intri pe porţile unei noi împărăţii, să te întâlneşti cu locuitorii ei şi să-i cercetezi cu ochi curioşi, să descoperi toate cărările şi poate să şi trăieşti aventuri pline de entuziasm şi provocare. 

Ooo, ce lume minunată se deschide o dată cu cititul! În copilărie eram fascinată de lumile create prin poveşti şi de fiecare dată mă entuziasmam când adulmecam primele file ale unei noi cărţi. 

Într-o lume atât de mult tehnologizată, devine o adevărată provocare să mai citim şi mai ales să le stimulăm copiilor noştri dragostea pentru lectură, dar cred că noi, părinţii, suntem cei care putem să facem asta şi e cumva ca o datorie pe care nu ar trebui să o neglijăm. 

E drept că există studii care vin să sesizeze faptul că tinerii şi copiii născuţi în această eră a tehnologizării se dezvoltă cumva altfel, ba chiar şi creierul lor este altfel structurat. Dar există şi studii care spun că în casele în care există multe cărţi cresc copii cu un IQ mai mare decât în rest. 

Aşa că eu nu m-aş grăbi să renunţ la mirosul de carte tipărită.

Foto link

Şi până să înceapă copiii să citească singuri, ritualul cu povestea de seară este un moment minunat al zilei care-i apropie pe părinţi de copii şi în jurul căruia chiar se creează o aură magică. 

Noi am preluat de la Waldorf două ziceri frumoase pe care le folosim la poveste. Una de introducere, care seamănă cu o formulă vrăjitorească din Harry Potter: "Povestea are fir vrăjit, pe fus de aur răsucit, când fusul se va depăna, povestea va începe aşa" şi cea de final, mai scurtă, dar cu la fel de multă magie în ea - "a fost o poveste cu "a fost odată", a fost o poveste...dar adevărată". 

Astfel, momentul în care citim povestea de seară a devenit o parte vie şi constantă în viaţa noastră şi copiii fac trecerea către somn trăind o mulţime de aventuri şi călătorind prin nenumărate lumi pline de fascinaţie. Partea frumoasă este că şi nouă, părinţilor, ne place la fel de mult.

Aşadar, de la partea de magie şi frumos până la partea în care copiii chiar îşi dezvoltă vocabularul, gândirea, creativitatea, imaginaţia, lectura rămâne una din activităţile pe care eu mereu le voi încuraja. 

Voi vă amintiţi de perioada când aţi început să citiţi? Cum a fost? Dar cu copiii voştri cum procedaţi? Ce cărţi le mai citiţi?

Cu recunoştinţă, la început de an

Bine ne-am regăsit în 2016!

Am trecut într-un nou an, unul care se anunţă a fi plin de dorinţe împlinite şi de momente magice. La mulţi ani! Să ne bucurăm de această minunată energie a începutului care ne dă forţa să pornim cu avânt înspre noi reuşite şi să împingem limitele dincolo de cât am făcut-o până acum.

În toată perioada trecerii dintre ani, am trăit un profund sentiment de recunoştinţă. Pentru tot. Pentru viaţă, pentru oameni, pentru experienţele trăite, pentru bucurii dar şi pentru tristeţi. Am simţit că totul este la locul lui, exact acolo unde trebuie să fie, că nimic nu e greşit, că totul este bine aşa cum este. Şi am fost recunoscătoare şi pentru asta.

Anul trecut a fost unul plin de provocări, însă privind în urmă am putut să văd doar cât de mult am crescut, câte binecuvântări am primit, reuşind să depăşesc barierele care au apărut pe parcurs.

Foto

Mulţumesc că mi-aţi fost alături şi în acest an. Multe cărticele personalizate au ajuns în mâinile şi la sufleţelele copilaşilor, aducându-le bucurie şi emoţie. O mulţime de copii au devenit eroii propriilor poveşti şi au simţit astfel cât sunt de valorizaţi de cei dragi. Şi mai mulţi părinţi şi bunici s-au emoţionat regăsindu-se în paginile poveştilor, ştiind că vor rămâne şi peste ani amintire frumoasă copiilor lor. Şi cine ştie câţi copii au învăţat să citească mai bine pentru că au dorit să-şi vadă singuri numele scris în povestea lor.

Mulţumesc! Mulţumesc! Mulţumesc!

Sunt în continuare aici pentru toţi cei ce doresc să aducă puţină bucurie, emoţie, voie bună în vieţile celor dragi oferindu-le o carte personalizată. Modelele de cărţi le găsiţi în continuare pe blog şi pe facebook puteţi urmări actualizările şi postările periodice.

Nu uitaţi că lectura deschide porţile cunoaşterii şi cunoaşterea este drumul spre înţelepciune. Iar înţelepciunea ne poate ajuta să transformăm lumea. Să punem o carte în mâna copiilor noştri înseamnă să mai facem un pas înspre o lume mai bună.

 În 2016 Citeşte şi zâmbeşte! 

Februarie. Zăpadă. Vacanţă. Poveste.

Iată că ninge iar. Ştiam eu că vom mai primi în dar o ocazie pentru săniuş. Mi s-a părut prea scurtă iarna aceasta şi încă nu eram pregătită pentru primăvară. Eu încă tricotez fulare.

Şi mă bucur de atmosfera aceea de zis poveşti la ceas de seară, cu copii îngrămădindu-se în braţele noastre ca să fie cât mai aproape de miezul acţiunii din poveste.

Am început să-i urmăresc mai atent şi e minunat să-i vezi cum se deschid cu tot sufletul să primească darul poveştii.

Am avut ocazia să citesc unui grup de copilaşi de-a lungul mai multor întâlniri şi am observat aceeaşi deschidere în faţa poveştilor.

Chiar dacă fac altceva - desenează, se joacă sau construiesc lego, îi poţi simţi cum încet, încet se lasă cuprinşi de poveste şi vin înspre ea pe tăcute, în pace. Uneori, câte unul se mai ridică din locul lui şi vine să se uite la imagini sau să vadă paginile cărţii să vadă ce rând urmăresc ochii mei.

Îi simt cum ascultă, simt cum respiraţia noastră devine una singură şi simt cum intrăm cu toţii acolo, în acţiune şi vieţuim rând pe rând personajele.

Seara, acasă, e la fel. Când vine momentul poveştii, copiii se entuziasmează şi le simt curiozitatea - oare ce poveste vom avea astăzi? Şi trecem uşor din lumea zilei care abia s-a încheiat în cea a nopţii ce stă să înceapă. Şi, la fel, respiraţia noastră devine una singură şi simţim povestea cum se strecoară în suflete şi se aşează în chip minunat în lumea noastră interioară.

La un curs de pedagogie Waldorf, am aflat cum, atunci când li se citesc poveşti, copiilor nu li se dă apoi nici o explicaţie. Povestea se încheie blând şi se lasă apoi liniştea să se aştearnă peste ea. Apoi noaptea, în vis, copilul va retrăi povestea împreună cu Îngerul său păzitor care îi va lămuri orice legat de aceasta. Aşa-i că e minunat?

În această vacanţă o să citesc multe poveşti copiilor şi o să ne bucurăm de trena rămasă în urmă a Doamnei Iarnă.

 

Şi pentru voi avem, aici pe blog cărticele personalizate, numai bune să le trezească pofta de citit celor mici, mai ales că ei sunt personajele principale.

 

Vă îndemnăm să citiţi şi să zâmbiţi!

 

Viaţa e minunată!

 

Cuvinte bune, cuvinte rele...ce facem cu ele?

M-am tot gândit să scriu despre cuvintele nedorite care apar uneori în vocabularul copiilor noştri. O să scriu aici, pentru că se întâmplă uneori ca unele din acest cuvinte să apară chiar în poveştile pe care le citim noi înşine copiilor.

Altele apar în filmele de desene animate şi unele sunt auzite de la alţii - adulţi, copii sau chiar părinţii copiilor.

Până să avem copii, nu ne-am pus problema înjurăturilor şi a cuvintelor urâte, neplăcute care exprimă jigniri la adresa celorlalţi gen: prost, tâmpit, idiot, nebun, etc. În sensul că le foloseam uneori pentru a ne exprima furia, frustrarea sau supărarea pe semenii noştri ... mai ales în trafic. 

Odată cu venirea primului copil, a început şi procesul de reeducare. Aşa că am învăţat să renunţăm la folosirea de astfel de cuvinte ofensatoare. Nimeni nu-şi doreşte să-şi audă copilul făcându-l "tâmpit" pe un seamăn de-al lui. Nu? Ne dorim să-i învăţăm să vorbească frumos, să se poarte frumos, să fie respectuoşi şi drăguţi. Şi cum copiii fac ce văd, primii care ne remodelăm suntem noi, părinţii. Iată cum copiii devin astfel cei care îi "educă" pe părinţi.

Unul dintre meritele lecturii este acela de a îmbogăţi vocabularul - de a spori, adică, numărul cuvintelor cunoscute, astfel încât să ne dezvoltăm o exprimare complexă, frumoasă, bogată.

Aşa că a citi poveşti copiilor încă de când sunt mici este o idee minunată, chiar dacă rezultatele nu se văd imediat. Creierul lor înmagazinează informaţia şi efectele se vor dovedi mai mult decât benefice, în timp.

Cum am renunţat în timp la a mai folosi cuvinte nedorite (chiar se poate) am ajuns ca atunci când le auzeam rostite de alţii sau le găseam chiar în poveştile citite, să le evit, să citesc altceva în locul lor - căutam cu tot dinadinsul să nu le las să pătrundă în urechile copilului.

Până în ziua când acesta a venit de la grădiniţă şi m-a întrebat cu o mină foarte serioasă: " Mami, ce înseamnă prost?" Atunci am înţeles că nu-l pot feri la nesfârşit şi că aceste cuvinte fac parte din realitatea noastră. 

Aşa că am început să i le explic, să-i spun că nu sunt cuvinte frumoase, că oamenii se simt supăraţi atunci când le sunt adresate, că nimănui nu-i place să fie făcut astfel. Au mai urmat: nebun, tâmpit, ba chiar cuvinte cu rezonanţă şi mai dură. Multe dintre ele găsite chiar în poveştile citite, altele auzite la desenele animate - nu le putem nega existenţa. Ele sunt şi într-un fel sau altul ajung la copii.

Dar putem găsi o cale de-a le integra corect în viaţa copiilor. Noi am ales să nu avem reacţii exagerate, să nu-i certăm atunci când le folosesc, ci să-i întrebăm mai întâi dacă ştiu ce înseamnă, apoi să le explicăm şi să le vorbim despre efectul folosirii acestora: ceilalţi se simt rău atunci când le sunt adresate şi nu mai vor să petreacă timp cu cei care vorbesc aşa. Ba mai mult, unii pot să se poarte urât şi să ne facă rău atunci când li se spun astfel de cuvinte.

Copilul ascultă şi apoi verifică informaţia în realitate: vede şi el că doi copii se iau la bătaie atunci când unul îl face tâmpit pe celălalt, vede feţele schimonosite ale celor care se ceartă şi se opresc să se înjure în trafic şi mai ales se uită să vadă cum se vorbeşte la el în casă.

Atunci poate face diferenţa şi alege calea cea dreaptă. 

Primul model suntem noi, părinţii, şi dacă noi ne alegem cu grijă vocabularul, copiii văd şi înţeleg. Astfel, deşi se va întâmpla să îi mai ia valul, vor avea mereu modelul de referinţă în minte şi vor fi conştienţi că nu e de dorit să vorbeşti urât cu ceilalţi.

Aşadar, totul începe cu noi, adulţii. Noi suntem ghidul. Şi degeaba îi învăţăm pe copii că nu e frumos şi le tot repetăm şi-i certăm când îi auzim vorbind urât. Până nu vor vedea modelul făcând la fel, va fi în zadar. Copiii fac ceea ce văd, nu ceea ce li se spune. Aşa că, înainte de a le cere lor un lucru, să privim mai întâi la cum procedăm noi în acea privinţă.

Şi să vorbim deschis copiilor despre aspectele negative ale realităţii: cuvinte urâte, expresii jignitoare, situaţiile în care ajungi să nu te mai înţelegi cu cei din jur, certurile, etc. - fac parte din viaţă şi să povestim despre ele cu copiii îi ajută să le integreze în mod conştient şi să nu se teamă de ele. 

Iar poveştile sunt o bună modalitate de a-i ajuta pe copii să înţeleagă că există şi acest aspect al realităţii şi că e de dorit să găseşti calea de a trata cu astfel de situaţii.

Cuvintele, bune sau rele, au rezonanţă în sufletul copiilor. Important este ca ei să înţeleagă puterea cuvintelor şi modul în care acestea ne influenţează dispoziţia şi să înveţe să le aleagă cu grijă. Iar să-i ajutăm să facă asta, e treaba noastră, a adulţilor.

photo credit: mdanys via photopin cc

A fost odată ca niciodată...

A fost odată ca niciodată o fetiţă. Una ca oricare alta, cu ochi căprui, mari şi curioşi, cu părul castaniu şi cu pistrui. Fetiţa locuia într-un oraş oarecare, într-o ţară oarecare şi avea o familie ca oricare alta.
În primii ani ai copilăriei, fetiţa s-a bucurat de viaţa ei lipsită de griji şi preocupări majore, deşi pentru părinţii ei provocările traiului zilnic erau destule. Ea nu simţea asta sau nu dădea prea mare importanţă. Nici nu avea cum. Mintea ei căuta mereu să descopere şi să înţeleagă cât mai mult din universul în care vieţuia. Se bucura deopotrivă de jocurile antrenante cu ceilalţi copii, dar şi de momentele de linişte în care tot ce făcea era să observe zborul unei albine, norii călători pe cer sau vreun căluţ alergând vesel peste câmpuri. 

Astfel au trecut anii primei copilării şi a venit ziua când fetiţa noastră a păşit cu sufletul plin de curiozitate, entuziasm şi sfială pragul şcolii.

Ce mai citesc copiii voştri?

Dimineaţa, înainte să deschid ochii, atunci când părăsesc încet-încet lumea visului şi îmi amintesc uşurel de realitatea zilei care urmează, e momentul în care îmi vin idei despre ce-aş mai putea face bine şi frumos şi valoros. Am învăţat să preţuiesc aceste idei şi să le dau curs, pentru că până acum s-au dovedit a avea rezultate minunate.

Ieri dimineaţă, în acel moment de inspiraţie, mi-a venit un gând legat de cărţi şi de copii. Mă întrebam ce mai citesc copiii zilelor noastre, dacă mai găsesc plăcere şi bucurie în lectură, dacă li se mai pare fascinantă această lume a cărţilor astăzi când mintea şi sufletul le sunt invadate pe toate canalele de imagini - desene animate, filme, reclame, etc.

M-am decis să scriu despre asta şi să vă întreb: Ce mai citesc copiii voştri? Sau mai citesc? Voi le citiţi?

Am citit odată într-un articol că e suficient ca un copil să crească într-o casă în care există cărţi, ca inteligenţa lui să se dezvolte peste medie. Chiar dacă nu i se citeşte de mic, atunci când el creşte va găsi singur calea spre cărţile care îl înconjoară şi astfel îşi va dezvolta inteligenţa. Cu atât mai mult dacă i se citesc poveşti chiar din burtica mamei.

Eu am crescut într-o casă în care predominau romanele poliţiste şi cărţile erau mai mult împrumutate decât proprietate personală. Dar am avut norocul ca tatăl meu să fie pasionat de citit şi-i mulţumesc că mi-a predat asta şi mie. Îmi amintesc că primele economii pe care le-am făcut, undeva prin şcoala generală, au fost ca să-mi cumpăr seria de şase volume Sub vulturul imperial - Karl May. Am muncit din greu să adun acei bani, însă fericirea a fost pe măsura efortului.

Am mai avut noroc de profesori extraordinari care mi-au cultivat pasiunea pentru lectură. Îmi amintesc de doamna profesoară de română din şcoala generală care ne spunea mereu că cititul ne dezvoltă inteligenţa şi vocabularul şi care ne preda gramatica prin poveşti. Doamna profesoară de română din liceu nu ţinea lecţia dacă nu aveam citită opera despre care avea de predat, iar doamna de latină ne dădea recomandări de lectură pe care le aveam notate la sfârşitul caietelor.

Acum înţeleg de mii de ori mai bine insistenţa lor în a ne convinge să citim. Lectura înseamnă cunoaştere, dezvoltare personală, creştere. Mulţumesc!

Şi mulţumesc de fiecare dată când o văd pe Ilinca umblând prin casă cu câte o carte sub braţ rugând pe oricine îi iese în cale: "ţitim o poveste?!" sau în serile când stau amândoi cocoţaţi în moţul patului, hlizindu-se pe seama aventurilor lui Winnie the pooh citite cu iscusinţă de tatăl pruncilor. 

E drept că nu mereu găsim resurse (chef, energie, dispoziţie) pentru citit poveşti, însă e important să reuşim asta oricât de des putem. Este de-a dreptul impresionant efectul pe care îl are lectura în vieţile copiilor. 

M-am bucurat să găsesc ieri un scurt video - Citeşte-le poveşti copiilor tăi! din emisiunea Jurnal de psiholog moderată de psiholog Raluca Anton. Filmuleţul vine să întărească ceea ce am scris şi m-am gândit că e musai să-l împărtăşesc. 

În curând revin cu modele noi de cărticele personalizate. 

Până atunci, o săptămână de poveste cu cartidepoveste.blogspot.ro!

Foto credit: ThomasLife via photopin cc