M-am tot gândit să scriu despre cuvintele nedorite care apar uneori în vocabularul copiilor noştri. O să scriu aici, pentru că se întâmplă uneori ca unele din acest cuvinte să apară chiar în poveştile pe care le citim noi înşine copiilor.
Altele apar în filmele de desene animate şi unele sunt auzite de la alţii - adulţi, copii sau chiar părinţii copiilor.
Până să avem copii, nu ne-am pus problema înjurăturilor şi a cuvintelor urâte, neplăcute care exprimă jigniri la adresa celorlalţi gen: prost, tâmpit, idiot, nebun, etc. În sensul că le foloseam uneori pentru a ne exprima furia, frustrarea sau supărarea pe semenii noştri ... mai ales în trafic.
Odată cu venirea primului copil, a început şi procesul de reeducare. Aşa că am învăţat să renunţăm la folosirea de astfel de cuvinte ofensatoare. Nimeni nu-şi doreşte să-şi audă copilul făcându-l "tâmpit" pe un seamăn de-al lui. Nu? Ne dorim să-i învăţăm să vorbească frumos, să se poarte frumos, să fie respectuoşi şi drăguţi. Şi cum copiii fac ce văd, primii care ne remodelăm suntem noi, părinţii. Iată cum copiii devin astfel cei care îi "educă" pe părinţi.
Unul dintre meritele lecturii este acela de a îmbogăţi vocabularul - de a spori, adică, numărul cuvintelor cunoscute, astfel încât să ne dezvoltăm o exprimare complexă, frumoasă, bogată.
Aşa că a citi poveşti copiilor încă de când sunt mici este o idee minunată, chiar dacă rezultatele nu se văd imediat. Creierul lor înmagazinează informaţia şi efectele se vor dovedi mai mult decât benefice, în timp.
Cum am renunţat în timp la a mai folosi cuvinte nedorite (chiar se poate) am ajuns ca atunci când le auzeam rostite de alţii sau le găseam chiar în poveştile citite, să le evit, să citesc altceva în locul lor - căutam cu tot dinadinsul să nu le las să pătrundă în urechile copilului.
Până în ziua când acesta a venit de la grădiniţă şi m-a întrebat cu o mină foarte serioasă: " Mami, ce înseamnă prost?" Atunci am înţeles că nu-l pot feri la nesfârşit şi că aceste cuvinte fac parte din realitatea noastră.
Aşa că am început să i le explic, să-i spun că nu sunt cuvinte frumoase, că oamenii se simt supăraţi atunci când le sunt adresate, că nimănui nu-i place să fie făcut astfel. Au mai urmat: nebun, tâmpit, ba chiar cuvinte cu rezonanţă şi mai dură. Multe dintre ele găsite chiar în poveştile citite, altele auzite la desenele animate - nu le putem nega existenţa. Ele sunt şi într-un fel sau altul ajung la copii.
Dar putem găsi o cale de-a le integra corect în viaţa copiilor. Noi am ales să nu avem reacţii exagerate, să nu-i certăm atunci când le folosesc, ci să-i întrebăm mai întâi dacă ştiu ce înseamnă, apoi să le explicăm şi să le vorbim despre efectul folosirii acestora: ceilalţi se simt rău atunci când le sunt adresate şi nu mai vor să petreacă timp cu cei care vorbesc aşa. Ba mai mult, unii pot să se poarte urât şi să ne facă rău atunci când li se spun astfel de cuvinte.
Copilul ascultă şi apoi verifică informaţia în realitate: vede şi el că doi copii se iau la bătaie atunci când unul îl face tâmpit pe celălalt, vede feţele schimonosite ale celor care se ceartă şi se opresc să se înjure în trafic şi mai ales se uită să vadă cum se vorbeşte la el în casă.
Atunci poate face diferenţa şi alege calea cea dreaptă.
Primul model suntem noi, părinţii, şi dacă noi ne alegem cu grijă vocabularul, copiii văd şi înţeleg. Astfel, deşi se va întâmpla să îi mai ia valul, vor avea mereu modelul de referinţă în minte şi vor fi conştienţi că nu e de dorit să vorbeşti urât cu ceilalţi.
Aşadar, totul începe cu noi, adulţii. Noi suntem ghidul. Şi degeaba îi învăţăm pe copii că nu e frumos şi le tot repetăm şi-i certăm când îi auzim vorbind urât. Până nu vor vedea modelul făcând la fel, va fi în zadar. Copiii fac ceea ce văd, nu ceea ce li se spune. Aşa că, înainte de a le cere lor un lucru, să privim mai întâi la cum procedăm noi în acea privinţă.
Şi să vorbim deschis copiilor despre aspectele negative ale realităţii: cuvinte urâte, expresii jignitoare, situaţiile în care ajungi să nu te mai înţelegi cu cei din jur, certurile, etc. - fac parte din viaţă şi să povestim despre ele cu copiii îi ajută să le integreze în mod conştient şi să nu se teamă de ele.
Iar poveştile sunt o bună modalitate de a-i ajuta pe copii să înţeleagă că există şi acest aspect al realităţii şi că e de dorit să găseşti calea de a trata cu astfel de situaţii.
Cuvintele, bune sau rele, au rezonanţă în sufletul copiilor. Important este ca ei să înţeleagă puterea cuvintelor şi modul în care acestea ne influenţează dispoziţia şi să înveţe să le aleagă cu grijă. Iar să-i ajutăm să facă asta, e treaba noastră, a adulţilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu