Google+

În așteptarea lui Moș Crăciun (Vremea Colindelor)

În așteptarea lui Moș Crăciun (Vremea colindelor) este o poveste minunată în care copilul, personaj principal, împreună cu prietenii săi trăiesc o seară de Ajun plină de emoţii şi de bucurie, ajutând un brăduţ să devină cel mai frumos pom împodobit de Crăciun. 
Este o carte care îi învaţă pe copii despre lucrurile cu adevărat importante - prietenie, preţuirea celor dragi, valorificarea resurselor, oferirea de sprijin şi ajutor celorlalţi, dăruirea de sine.


Este foarte potrivită pentru copilaşi cu vârste între 3-12 ani, dar a adus lacrimi de emoţie şi copiilor de peste 30 de ani. 

Cartea conţine 38 de pagini dintre care jumătate sunt cu imagini frumos colorate. Se poate comanda în variantele: română, engleză, germană. Coperta este cartonată, cartea fiind legată printr-un sistem care-i asigură durabilitatea astfel încât şi peste ani să rămână o amintire de nepreţuit.

Comandă cartea completând acest formular: