Google+

Lumină pentru suflet de copil

În colecţia de cărţi personalizate este una tare drăguţă despre care vreau să scriu de multă vreme şi tot am amânat. Iată că i-a venit momentul. Se numeşte Lumină pentru suflet de copil şi este despre relaţia copiilor cu îngerii păzitori, cu Doamne-Doamne, despre rugăciune şi despre felul în care tainele bisericeşti mijlocesc această relaţie.



Încă de când eram o prichindică mică, îmi plăcea să merg la biserică, îmi plăcea să cânt împreună cu corul, să-mi plimb privirea curioasă pe pereţii zugrăviţi cu chipuri blajine de sfinţi şi să urmăresc ritualul slujbelor religioase. E drept că am interiorizat aceste ritualuri doar pe baza observaţiilor şi a spuselor bunicilor şi mătuşilor, pe principiul "aşa se face". Nu a stat nimeni să-mi explice de ce se face aşa şi mai ales care e semnificaţia. 

Lumină pentru suflet de copil este cartea care vine să desluşească unele din aceste ritualuri, aducând în atenţie mai ales tainele duhovniceşti.

"Ele sunt darurile lui Dumnezeu trimise prin Sfântul Duh şi lucrările Fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos. Având o minte cercetătoare şi o mare iubire faţă de Biserică, Ştefan dorea să afle cât mai multe despre aceste Taine: Botezul, Mirungerea, Împărtăşania, Spovedania, Preoţia, Nunta şi Maslul."

Povestea se desfăşoară ca un dialog între copil şi îngerul său păzitor, în care îngerul îi desluşeşte din înţelesurile legăturii cu Dumnezeu prin tainele bisericeşti, îi explică despre însemnătatea rugăciunii şi despre ce înseamnă cuvinte greu de înţeles de copii cum sunt "spiritual" sau ce este "Împărăţia lui Dumnezeu".

"- Cum arată Împărăţia lui Dumnezeu?
- Împărăţia lui Dumnezeu este locul armoniei şi al păcii. Este o dimineaţă blândă de vară, o livadă înflorită zâmbind sub soare, un cer înstelat de mai, toate în acelaşi timp. Doar că ele nu pot fi pătrunse cu ochii, doar sufletul le poate vedea."

În paginile cărţii se găsesc foarte multe exemple de fapte bune, îndemnuri către un mod de a trăi centrat pe valori, pe iubire şi pe conştiinţa curată. Venind dinspre îngerul păzitor, aceste sfaturi se pot aşeza mai uşor în sufletele copiilor şi aceasta poate fi o cale de a-i îndruma cu uşurinţă către o viaţă trăită frumos, în armonie.

Vă invit să descoperiţi singuri minunata poveste dintre coperţile acestei cărţi şi să vă bucuraţi de lectura ei împreună cu copilaşii voştri. 
Cartea se adresează celor care preţuiesc şi practică ritualurile bisericeşti şi doresc să le transmită mai departe într-o formă valoroasă şi semnificativă şi copiilor lor.

Comandă cartea completând acest formular:





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu