Google+

Pas în doi

Pas în doi este o carte pentru îndrăgostiţi, însă nu e orice fel de carte. Personajele principale, mirii, sunt eroi într-o poveste în care, fiind nevoiţi să lupte pentru iubirea lor, ajung în situaţia de a ajuta alte două suflete care nu reuşesc să găsească drumul unul spre altul. 

Prinţul şi Domniţa lui sunt ajutaţi în aventură de către Naşii lor. 

Povestea din această carte este cu castele, cu prinţi şi prinţese, cu elfi şi spiriduşi. Este o poveste care te duce într-un tărâm de vis, o lume în care Iubirea vindecă orice rană şi astâmpără orice durere.

Pentru că "dragostea nu e doar atracţie şi exaltare. Este profunda prietenie şi respectul faţă de celălalt, bucuria de a-l avea pe celălalt aproape, de a-i împărtăşi visele tale, planurile de viitor, speranţele, dar şi spaimele, care sunt părţile unui întreg. Ele consolidează dragostea. Înainte de toate, dragostea vorbeşte despre tine însuţi. Când iubeşti, începi să te remodelezi pentru cel de lângă tine. Vrei să fii mai bun pentru el, vrei să fii cel în care să te oglindeşti"

Înainte de ziua nunţii, mirele îşi dă seama că a pierdut inelul, i-a fost furat de o umbră întunecată şi rău-voitoare, aşa că porneşte alături de naşul său să recupereze simbolul iubirii pentru aleasa lui. 

În acelaşi timp şi mireasa lui alege să-i fie alături în lupta cu forţele întunecate. Oare vor reuşi ei să trezească o inimă împietrită? Este iubirea lor suficientă? Vor reuşi să învingă şi să-şi ducă nunta la bun sfârşit?


Cartea poate fi dăruită mai ales la nunta a doi tineri, însă poate fi un dar preţios pentru orice ocazie în care se celebrează Iubirea - ziua îndrăgostiţilor, logodnă, aniversarea căsătoriei, etc. 
Poate fi dăruită iubitelor cu orice ocazie, cu siguranţă vor fi impresionate nespus de un  cadou plin de romantism.
Este un cadou pentru cei cu suflet de copil, iubitori de poveşti, însă cine ştie ce inimi mai poate face să tresară!

Comandă cartea completând acest formular:





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu